Ce primărie din țară a „soluționat” 155 de dosare de retrocedare în noaptea de Anul Nou

Ce primărie din țară a soluționat 155 de dosare de retrocedare în noaptea de Anul Nou
Publicat: 11/03/2015, 21:05

La solicitarea ANRP, prefecții au transmis informări cu privire la modul în care autoritățile locale au pus în aplicare, în cursul anului 2014, prevederile Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Răspunsul transmis Prefecturii Bihor de către primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, arată faptul că, la data de 31.12.2014, Primăria Oradea avea în lucru 552 de dosare aferente notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, iar la data de 01.01.2015, mai avea în lucru 397 de dosare, potrivit ANRP.

„Cu alte cuvinte, Primăria Oradea a sărbătorit trecerea dintre ani soluționând 155 de dosare de retrocedare. Trecând peste amuzamentul provocat de astfel de raportări ale unora dintre autoritățile locale, ANRP atrage atenția că problematica restituirilor nu cade doar în răspunderea autorităților guvernamentale, ci și în a celor de la nivel local. Răspunsul superficial transmis de Primăria Oradea arată, fără echivoc, că în anumite locuri din țară încă nu s-a înțeles că în materie de retrocedare și despăgubire s-a intrat, odată cu apariția Legii 165/2013, într-o nouă eră, aceea a respectului față de cetățeni și a transparenței”, se spune în comunicatul autorității.

Având în vedere faptul că termenul în care o parte dintre autoritățile locale aveau obligația să soluționeze toate cererile de restituire s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2015, ANRP solicită prefecților să ia măsurile stabilite prin Legea 165/2013, se mai spune în comunicat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang